Controlul, un subiect interesant, nu? Depinde ce anume dorim să controlăm?
Mă întorc la vremurile trecute, când pentru mine controlul era o armă prin care puteam să-mi dovedesc puterea în fața celorlalți. Controlam relații, prietenii din jur, situații de viață care trebuiau să meargă ceas, așa cum îmi doream. Aveam falsa iluzie că dețineam controlul, mă credeam mână în mână cu Superman. Ce se întâmpla exercitând acest control? Observam că oamenii din jurul meu (mai ales cei apropiați) nu se simțeau bine în preajma mea, fugeau de mine și nu înțelegeam ce se întâmplă când eu eram așa bună la suflet (conform gândurilor mele). În momentele în care îmi exercitam acel control inconștient, de fapt răneam oamenii din jurul meu, prin gelozie, posesivitate, furie, negativism, fiindcă v-ați prins, nu-mi ieșeau lucrurile conform planului. Dar rănind pe cei din jur, în același timp mă răneam și pe mine prin faptul că-mi întorceam furia împotriva mea.
Dar când a venit momentul să înțeleg că de fapt nu e nevoie să controlez pe nimeni, ci doar să-mi controlez emoțiile și modul în care mă raportez la acestea, m-am blocat.
Cum adică să-mi controlez emoțiile când de fapt e mult mai ușor să-i controlez pe alții? Cum să-mi opresc emoțiile negative atunci când le simt? A lucra cu oamenii nu este ușor, fiindcă gândim diferit si este nevoie de multă acceptare și deschidere astfel încât să înțelegem și punctul celuilalt de vedere. Dar când vine momentul să lucrăm cu noi, cu schemele noastre cognitive disfuncționale care pleacă din copilărie, s-a terminat povestea. Poate ne întrebăm? Cine, eu? Eu sunt foarte bine, ceilalți sunt de vină că eu am probleme. Greu, nu?.. să ne recunoaștem defectele.
Și atunci vin în viața noastră persoane care ne arată propriile oglinzi. Dacă apare în viața ta o persoană care este foarte critică cu tine, întreabă-te care este rolul ei? Ce ai tu de învățat de la ea? Fii sincer/sinceră cu tine. Acceptă-ți defectele, lucrează cu ele în terapie, dacă dorești să te dezvolți și să evoluezi. Modul în care gândești este „împrumutat” de la părinți (așa au știut ei cel mai bine să ne crească), învățători, rude apropiate. Dar tu ești adult, ai propria gândire și poți stopa aceste paternuri. Asta nu înseamnă că nu am fost învățați și lucruri bune.
În momentele în care simțim emoții negative în corp, ca urmare a unor situații declanșatoare și stăm foarte mult în ele, acolo e o problemă.
Ce ar însemna pentru tine să nu mai deții controlul începând de azi? A nu se înțelege că de mâine nu mai controlăm să vedem cât combustibil mai avem în mașină și să ramânem când ne e lumea mai dragă cu mașina pe marginea drumului sau nu ne mai ducem la serviciu la ora stabilită că nu mai deținem controlul.
Un echilibru pentru tine este un echilibru pentru cei din jurul tău.
Psihologul/psihoterapeutul joacă un rol important și este un suport în dezvoltarea ta.
Tu când te decizi să faci o schimbare?
