De câte ori nu ne-am gândit în copilărie să salvăm lumea, să fim ca personajele noastre preferate din desene animate Superman sau Sailor Moon? Nu este o regulă general valabilă, dar se aplică în foarte multe cazuri.
De câte ori nu am fost puși în situația de a avea grijă de casă (în lipsa părinților), de frații noștri mai mici, de un părinte bolnav sau cu vulnerabilități crescute, copii fiind și să preluăm inconștient rolul de părinte?
Pentru acest rol am fost validați de către părinți, ex ”ce copil bun ești” sau ”vezi că se poate să ai grijă și de fratele tău mai mic”.
Ce impact au aceste validări asupra noastră? Ajungem și ca adulți să considerăm că este rolul nostru să avem grijă de ceilalți.
Nu zice nimeni să nu fim empatici, să nu ajutăm atunci când cineva ne roagă, atunci când acest lucru este posibil, dar nu cu prețul inhibării nevoilor noastre. Dar ce ne facem când oferim ajutorul atunci când nu ne este solicitat sau simțim rușine, vinovăție în a spune ”nu” nevoilor celorlalți, atunci când timpul nu ne permite?
Unde sunt nevoile noastre? De cele mai multe ori preferăm să ne lăsăm pe noi pentru a-i ajuta pe ceilalți, nu contează că acest lucru duce la impactarea sănătății noastre, cu timpul.
Am să vă ilustrez într-o metaforă această situație.
O doamnă are o grădină cu flori. Aceasta îl roagă pe vecinul ei să-i ude grădina, cât este ea plecată. Deși vecinul știe că nu are timpul necesar pentru a face și acest lucru, el o asigură că se va ocupa și de grădina ei.
Cu timpul, vecinul pentru a o nu supăra, începe să se ocupe doar de grădina acesteia, uitând de propria grădină. Florile vecinei sunt din ce în ce mai frumoase, fiind mândru de munca depusă, pe când florile din grădina lui încep să se ofilească pas cu pas. Vecina când se întoarce, îi mulțumește pentru fapta bună, acesta fiind mulțumit pe moment fiindcă a fost apreciat, dar realizând apoi ce s-a întâmplat cu florile lui, acesta devine trist, nemulțumit, frustrat.
Ne întrebăm poate, de ce ne simțim așa, când facem lucruri bune?
Fiindcă, dragii mei, uităm de noi. Nu uitați că nevoile voastre sunt cele ce contează, în primul rând.
Probabil o să spuneți că asta înseamnă egoism. Sunt de acord cu voi, dar asta doar din prisma modului de educație învățat și anume că este important să-i ajuți pe ceilalți, cu prețul reprimării nevoilor tale.
Învață să te pui pe primul loc!
